E gata cu legea Simona Halep care schimbă definitiv totul în tenisul mondial! Suspendarea pentru dopaj a româncei va fi ultima de acest fel: WTA a luat decizia!

E gata cu legea Simona Halep care schimbă definitiv totul în tenisul mondial! Suspendarea pentru dopaj a româncei va fi ultima de acest fel: WTA a luat decizia!
  • Publicat:
  • Actualizat:

WTA vrea să schimbe legea pentru dopaj din cauza căreia jucătoarea de tenis Simona Halep a avut de suferit.

Inițial, românca a fost suspendată pe o perioadă de patru ani, însă, recent, Halep a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, fiindu-i redusă pedeapsa la doar nouă luni.

Românca a revenit pe teren după o perioadă de 18 luni, însă a început cu stângul, având probleme medicale.

Se schimbă legea. Suspendarea pentru dopaj primită de Simona Halep va fi ultima de acest fel: WTA a luat decizia!

Surse WTA spun că această lege, după care a fost judecată Simona Halep, nu se va mai aplica.

„Noua regulă prevede ca jucătoarele care au fost suspendate provizoriu pentru o aparentă încălcare a regulilor antidoping sau care au primit o perioadă de ineligibilitate pentru o încălcare a regulilor antidoping, și s-a constatat că nu au comis sau nu au nicio vină sau neglijență pentru încălcarea respectivă, pot utiliza un Clasament Special TADP pentru a concura într-un anumit număr de turnee.

Numărul de turnee la care te poți prezenta fără wild card este în funcție de perioada în care jucătorul a stat în afara competiției din cauza faptului că nu a fost eligibil în cadrul Programului Antidoping în Tenis (n.r. TADP). O jucătoare are la dispoziție 26 sau 52 de săptămâni pentru a-și folosi clasamentul special TADP la revenirea în competiție”, au explicat surse WTA, potrivit iamsport.ro.

Și legendarul jucător german Boris Becker declara că o astfel de lege este necesară.

„Cred că WTA trebuie să instaureze o lege numită «Lex Halep», pentru că nu se poate să fie tratată astfel. La Wimbledon la fel, acum vin Jocurile Olimpice care se joacă tot pe zgură, e un superstar în România și nu numai. Iei oportunitățile acestei sportive, ceea ce este nedrept.

Cred că autoritățile din tenis trebuie să-și dea seama de asta și să-i ofere o șansă corectă de a reveni”, declara multiplul câștigător de Grand Slem, pentru sursa citată.

Care sunt șansele ca Simona Halep să revină în top

Steffi Graf, fostă mare jucătoare de tenis, a vorbit despre șansele Simonei Halep de a reveni în top.

„Asta îi spuneam și ei: «Ai făcut totul și acum poți să alegi dacă asta îți dorești să faci în continuare.Știu că fizic nu e ușor, devine tot mai greu cu vârsta». Dar, a reușit de atâtea ori, și-a demonstrat devotamentul față de sport”, a spus Steffi Graf, pentru Sport.ro.

Steffi Graf este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, reușind să obțină şapte titluri la Wimbledon, şase victorii la Roland Garros, cinci la U.S. Open şi patru la Australian Open.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×